O minoră a anunțat Telefonul Copilului că vrea să moară. Polițiștii au găsit-o în stare de somnolență după ce a înghițit mai multe pastile

O minoră a anunțat Telefonul Copilului că vrea să moară. Polițiștii au găsit-o în stare de somnolență după ce a înghițit mai multe pastile
Publicat: 13/09/2019, 07:58

„În seara de 12 septembrie, Poliția Capitalei a fost anunțată de Asociația Telefonul Copilului că la acel moment se aflau în legătură telefonică cu o minoră, care le-a spus că vrea să moară, că are motive să recurgă la un gest care să conducă la acest final. Psihologul care a interacționat cu fata a reușit să o mențină în convorbire, timp în care a anunțat și Poliția. Imediat au fost mobilizate mai multe echipe și au fost demarate verificări pentru identificarea locației în care se afla minora”, informează Poliția Capitalei.

În același timp, doi polițiști s-au deplasat chiar în call center, de unde transmiteau detalii echipelor din teren, mai ales că fata nu a dat detalii despre locul în care se află.

Astfel, a fost identificată o primă adresă și au fost obținute date cu privire la imobilul unde se putea afla minora.

„S-a ajuns la un bloc situat pe raza Sectorului 4. Au fost efectuate verificări în imobil, iar polițiștii din teren au identificat o adresă, posibil cea unde s ar fi aflat fata care a sunat la Telefonul Copilului. Au bătut cu putere în ușă, moment în care cei aflați în call center le-au confirmat că este locația corectă, pentru că pe fondul convorbirii s-au auzit bătăile în ușă. Nu a fost necesară pătrunderea în forță pentru că tânăra a deschis. Era conștientă, somnolentă și într-o stare de sănătate precară”, mai arată poliția.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, minora are 17 ani și înghițise mai multe pastile.

Minora a fost transportată cu ambulanța la spital, unde a rămas în grija medicilor. În căutarea fetei au fost implicați polițiști din 3 sectoare ale Capitalei, întreaga operațiune fiind încheiată în aproximativ 45 de minute.

„La acest moment colegi din cadrul Secției 16 efectuează cercetări pentru a stabili ce a condus la acest gest, care putea conduce la deces. Mulțumim celor din call center ul Asociației Telefonul Copilului, care au menținut dialogul cu minora aflată în dificultate, până la momentul în care polițiștii au ajuns la ea”, adaugă sursa citată.

Asociația Telefonul Copilului este o organizație neguvernamentală, al carei scop este acela de a proteja copiii împotriva încercarii de incalcare a drepturilor lor, impotriva oricarei forme de abuz. Operatorii oferă asistență gratuită prin intermediul liniei telefonice 116 111.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Șoferii, obligați să plătească. Banii pe care conducătorii auto nu erau pregătiți să-i achite
Stere, tatăl Simonei Halep, în lacrimi la Cluj. Momentul care l-a făcut să plângă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×